In cunnessione cù u fattu chì, frà altri cose, cumu si dumande è manghja, hà cunsacratu una parte significativa di a so vita à un sognu, noi, senza avutri postu, chjamatu Sonya.
L'Esperienza in u mantenimentu di i misgi chì avemu avutu prima è, palesa cù altre antichi gatti, immediatamenti colpu - stubbornness è coraje. A l'ostinanza manifestò in a so vuluntà di abituà à u vintu. Per una bisaccia bisognu hà sappiutu prestu à caminari in a so piccula, ma in una piccula - u locu scigghianu è, più spessu ch'è micca, era u cantonu di a tapitula in u hall. È ciò chì avemu micca fattu, a situazione ùn hè micca putenda.
A volte (in spessu, questu ùn hè micca fatti), l'arraggiamu, perchè a so bianca hà avutu un apparechju appuntu. Questu, era ancu esse vistu! U stessu prucessu di l'acqua, sicuru, cum'è a razza di u gattu sanu, ùn l'hà micca datu piacè. Ma era assai interessante per caminari nantu à acqua calde. Suggiati, cù ei paffi, Sonya riturnaru u bagnu. E quandu u cat era spurtatu da quì di battagghia è invece di un bagnu biancu fucko, ci hè statu una spezia di scheletru di cattene umitu - da u risatru era impussibile di resistà. Ùn ci era micca limitatu à a so dissimulazione, fracassava, cunteneghja per sempre, è strappava i resti di l'acqua. Quand'elli pruvò a spazzola cù un sbagliu, hà pigliatu tutta a so còllera nantu à ella.
In u caratteru di Sonya, ci era ancu una funzione - ùn hà micca gustatu di rimprò affittu. Havi vógliu, bè ghjente in bè, fessude a manu o imbuttendu u so pede, avertitu subitu subitu u pudè, ùn importa ciò chì pruvatu d'amparà da ellu, u battiu cù a panza, o piccolo ligeramente à l'assicurati accessorii è solu dopu à quì, caminava orgugliosi è unormenu.
L'abilità di ammuccià da ellu ùn era cunnessu. Un furnellu di u ghjornu era purtatu in l'appartamentu, è avemu stava sempre in u quartu pianu, a porta hè stata rapida à sente è quandu u pumite left, truvamu a perdita di Sonya. Cumu ùn l'avìanu micca circunniu? Scappavu tutta l'appartamentu sanu, chjamatu, esaminatu l'ingrossu tutale, u vicinu di a casa. Tuttu era inutile. È solu dopu à un pezzu di tempu, sogliu intesu a "longa" Meow chì hà aspittatu à circà a ricerca. E ella, tuttu questu tempu, era chì hè stata abbandunata da i straneri è stancu, hà ritruvatu quandu parechje tempu ...
Una volta l'avemu pigliatu cun noi nantu à un viaghju largu da car. Per un ghjornu avemu cuparti circa 1000 km. Ellu passò u viaghju, stupendu, assai bè. Aghju assedatu in un cisterna speziale è, tutta a strada, ùn hà micca datu signa di vita. Sulu quarchi, firmendu di un restu, l'arrimbà, per trattà e coghju. In una visita a quale avemu arrivatu, era un adultu, ma un cane decorativu chì hè dura è intreve in natura è ùn mancanu ancu i cani maiori. Ma quannu Sonya surtì da u cisterna è chjappini à u nasu à u nasu, l'affrontazione era in favore di u cat. U risultatu: un attellu grizzu Sonya è un escape in covere
Quandu ùn si cunffreghji, ùn ci hà studiatu a caminari nantu à una corretja cum'è un cane, ricordendu chì viaghjate spessu, in natura, è u ghjattu spessu era di piglià cun ella.
À a nostra passata ghjugna nantu à a natura, avemu perchè Sonya. Era nantu à a banca di un grande fiume, vicinu à un piaghjaru è in qualchì parte in a distanza - un paese di vacanze. Dui ghjorni, ripiglià quì. A primu notte hà cun noi. Caminavanu à prossimu à u carru, purcaghji u fustu, è hà cunnisciutu da u culore lucale. E in u secondu ghjornu, quandu era necessariu di esci da - unparechji sfruttati. Avemu cercatu un bellu tempu, ma a ricerca ùn hè micca successu. Avìa avutu ubligalli senza ella. Avemu vinutu à questu locu in una settimana, speciali. Hè inùtule.
E pi assai tempu i so ochji multiplicate eranu in memoria: un verde è l'altru blu ...
È hè ura di mette un puntu in sta storia, ma nimu. Oghje, invierno, primavera è u vintinu veranu ghjunghjenu in u stessu locu. E chì era u nostru scontru quandu, solu esce da u carru, avemu intesu a voce alta, è da e cresce di e cordevanu un gran catellu. Sonia! Sonia! È u gattu cù me raffia alta cumu per noi è hà cuminciatu à fricà. À un stimu eccitamentu, era un gran catatu beni pruduttu. E so ochji eranu una di u giallu. Duoppu duie ghjorni, u ghjattu caminava vicinu à u nostru campu, dispunìbuli piglià l'alimentu di e nostri mani, è quandu, partendu, hà scumparu, chì si sbattèvule à l'acqua, allughjà una persone. Chì era questu? E ùn hè micca un descendante di a nostra Sonya?